:)

:)

Sunday, February 16, 2014

Ale tinereţii valuri


Poezie de adolescent, încercat de sentimente şi trăiri...de care acum aş râde, dar aşa m-am făcut mare. Pentru că fu ziua îndrăgostiţilor şi-mi adusei aminte când fusei îndrăgostită, dar inocentă, mai ales. Inocenţa e frumoasă, doamnelor şi domnilor!


I thought you were the one
Who would ever saved me
I thought you’d be that one
Who would never leave me.

Your face used to dazzle me
As you always used to stare,
Being hurt and feeling lonely
Always trying to fake her name.

It started with a song
A holly lullaby of love
Whispered in our ears,
But mostly in my heart.

With every touch and smile
Worthy of a god of beauty
You finally sow your web
And took me as a hostage.

In the temple of you conquests
You threated me as well
‘Till you’ve reached your purpose
And left me with no reason
                                  To still believe in faith…
Suddenly there was no pray
Defeated by your flame of hunter
And in the end I couldn’t say
What had prevailed?!…
                                  Love, or hate?


Coana Mita Biciclista….în ale ei valuri

Cristina.

Ţigănci în Berceni




Amiază.Aglomeraţie în piaţa din cartierul Berceni. Aici găseşti de toate, de la pătrunjel până la cărţi vechi, cadrane de ceas în stil vintage, curele simple, cu cataramă mare, pantofi de damă, cu toc înalt sau mai micuţ, cu bot ascuţit şi chiar şi rotund.
Gasesti chiar şi obiecte de design interior, bibelouri, un “Car cu boi”, nu tocmai de Grigorescu, probabil doar al vreunui Gică, student cu abilităţi practice, din anii ’50-’60.
Tarabe, chioşcuri, micişori şi berică.Un domn cu o cutie de aţe de toate culorile şi ace de cusut, ce te îndeamna să cumperi şi tu, că poate nu aveai aţă adecvată să îţi cârpeşti izmenele roz.
Eh, firescul unei sâmbete dupa-amiază din piaţa Berceni.
Imi termin de făcut cumpărăturile din piaţă şi dau să ies. Mă şi gândesc ce texte mai au azi fiecare în lupta pentru vânzare, supravieţuire, de fapt, pentru majoritatea…şi e trist, dar nu-i compătimesc, îi respect.
Şi în drumul meu printre aceşti iscusiţi vânzători, aud deodată: “Repede, fă, că vin jandarmii cu duba!”.Apuc să trag o privire şi rămân stupefiată la rapiditatea cu care cele două ţigănci îşi strâng fiecare standul, însemnand o ladă de plastic pe care aveau aşezate strategic şi într-o ordine ştiută numai de ele, ciorapii ce le aduc. probabil. pâinea de zi cu zi.
În 5 secunde nu le-am mai vazut…

Nu ştiu şi nici nu încerc să fac un calcul al profitabilităţii comerţului pe care îl fac aceşti oameni,  dacă putem vorbi despre aşa ceva.
Nu mai ştiu nici cine e de vina, sau dacă e normal să fie aşa. E o analiză a prea multor factori…Ideea este că unii dintre noi chiar simt că traiesc.


Vă las şi-o melodie, via Youtube:

http://www.youtube.com/watch?v=hc2TLJFKazs

Cristina.


Friday, February 14, 2014

Primul

Va fi un blog colectiv, in sensul ca vom scrie doua. Mai mult una, care sper sa fie cealalta. Pentru ca se pricepe mai bine si este mai dragut sa scrie aici si sa puna link pe Facebook, decat sa scrie direct acolo, asa cum a facut pana astazi.
Deoarece nu este un blog anonim, unde as fi vrut sa fiu cea mai hater dintre hateri, cea mai irationala si nebuna femeie; voi fi un fel de daisy (nu pot sa fiu panseluta, ca nu mai am voie). Cealalta cucoana este o dulceata by default. Am mentionat ca ne place mult de ea?
Ne cunoscuram in clasa a 12a, cand am ramas uimita de cat de ALBI sunt dintii ei! Ne imprieteniram repede, ca aveam hobby-uri comune: sa bem limonada si sa abordam subiecte filosofice pana in zori de zi pe cate-o banca in parc. Facuram facultatea impreuna, locuiram un an in aceeasi camera, imprumutai kilometri de haine de la ea, pentru ca ea se mai si imbraca genial.
Doar ca eu am hotarat, dupa un proces foarte complex si indelungat, sa ma mut in alte tari. Si acum mi-e dor de ea, si ea vrea sa scriem. Mie nu-mi place s-o supar, asa ca scriu, ce sa mai fac?




*As vrea sa imi pun doar initiala, dar ne cheama pe amandoua cu C.* Deci Corina.