:)

:)

Thursday, August 14, 2014

Hei Cristic

Cred ca astazi este ziua ta, tanara domnita...
Asa ca iti scriu repede aici, in cele cateva minute de pauza ramase.
De cand te-am cunoscut si pana acum te-am vazut crescand, devenind o tanara puternica si independenta. Stiu ca ai trecut prin multe, dar le-ai folosit in avantajul tau, ai invatat din tot ce ti s-a intamplat si ai devenit un om mai bun.
Ai atat de multe calitati pe care le apreciez la tine :), esti incredibila!
La multi ani, draga mea! Sa petreci frumos, in stilu-ti caracteristic, si te rog, sa nu renunti niciodata la cel mai frumos zambet din lume! You`re totally my girl crush <3!



Tuesday, August 12, 2014

Vara

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma cuprinde cateodata un dor... De toate locurile cunoscute, de toate fetele familiare, de vechea mea viata.
Astazi dimineata, m-am hotarat sa beau o cafea, desi am cam renuntat la obiceiul asta. Si dupa ce am gustat-o m-am gandit ca mi-as fi dorit sa fie de fapt cacao cu lapte. Urmatorul gand logic a fost, bineinteles, bunica mea face cea mai buna cacao cu lapte din lume! Si cele mai bune gogosi cu mere. Bah Cristic, si-mi dadura lacrimile. Ma dusei repede la baie, am sters lacrimile, am pus zambetul inapoi pe fata si continuai ziua.
Dar mi-e asa de dor de ea, de vacanta la bunici.
Cateodata ma simt tare singura. Mai ales acum, vara. Anotimpul asta este pentru fluturi, julituri, prietenii si baloane de sapun...
Cred ca este in natura noastra sa nu fim niciodata complet multumiti, sa vrem mai mult, dar in acelasi timp sa nu vrem sa dam drumul la nimic din ce ne este drag.
Un prieten bun imi tot spune ca eu o sa ma intorc acasa intr-o zi. Nu cred, dragule, chiar nu cred. O sa privesc inainte si-o sa-mi traiesc viata si din cand in cand ma mai intorc in amintiri.

Poate mai rescriu o parte din ele totusi...



Sunday, July 20, 2014

Pauzele sunt binevenite

Draga Cristic,

Sa stii ca nu am abandonat proiectul, doar ca mi-a trebuit o pauza. Pentru ca m-am pierdut putin pe drum acum cateva luni si a trebuit sa ma regasesc. S-au intamplat multe intre timp, schimbari pe toate planurile si as fi vrut sa ti le pot povesti la o limonada pe Calea Victoriei. Dar nici aici, in spatiul nostru virtual nu e asa rau.

As incepe cu faptul ca m-am mutat. Intr-un orasel ce tie ti-ar placea mult, boem si oarecum nostalgic. Parca ar lipsi ceva de aici. Numai parca. Locuiesc intr-o casa mare, veche, intr-o camera mica, cocheta, cu vedere la gradina ce-mi aduce aminte de copilarie.

Ma gandeam zilele trecute ca a inceput sa-mi placa singuratatea. Mi-e teama sa nu ma obisnuiesc asa si apoi sa-mi fie greu sa locuiesc cu persoana potrivita pentru ca o sa am tabieturile mele de femeie batrana cu 1000 de pisici imaginare. Dar nu, e imposibil, Mito, caci eu voi avea un arici! Eu si persoana potrivita. Si o sa-l cheme Henry. Henry The Hedgehog.

Si sa las visatul cu ochii deschisi deoparte, pentru ca aceasta este alta poveste, si sa ma intorc la realitate, o sa-ti spun ca m-am facut o Coana Mita Biciclista veritabila. Cu o bicicleta frumoasa, crem, cu un cos mare. Cu care ma duc la serviciu in fiecare zi. Este unul dintre momentele mele preferate din zi, fie si cand ploua. Trec in fiecare dimineata pe langa un lan de grau, care a devenit noul meu loc magic. Acolo imi las ascunse toate grijile si imi iau gandurile bune. Tu ai asa loc magic, Mito?

Cu drag,
Corina

P.S. Uite si pozele.



(cateodata as vrea sa se opreasca in loc)

(locul magic)

(nature)


(gradina mea)
(n-are inca un nume. si nici floare)





Thursday, July 17, 2014

Domnul Carol si doamna Yvonne. Vecinii mei de la etajul 5.


Am fost astazi in vizita la vecinii mei de la etajul 5, domnul Carol si doamne Yvonne, doi batranei simpatici, in varsta de 84 , respectiv 75 de ani. Nu stiu cum or gandi altii, dar eu, cand aud numele asta, “Carol”,  imi vine sa iau pozitie de drepti.

Cu o foie in mana, pe care-mi notasem niste ore de plecare ale trenului la cererea doamnei Yvonne, bat la usa apartamentului, dupa ce imi trasesem o rochie kaki, ma dadusem cu parfum, de parca, vezi Doamne, ce intalnire protocolara.
“-Iubel, Carolica, vino draga si ma ajuta sa deschid sticla asta cu suc!”, in fine, am zis ca o fi asa , de impresie.

Domnul Carol, pe fotoliu, in sufragerie, urmarea concertele lui Andre Rieu si , spunandu-i ca imi place foarte mult, tine neaparat sa imi povesteasca o anecdota de la un concert de-al acestuia la Praga, cand  se apucase sa cante niste cantece rusesti si aia au stat muti juma de concert, pana s-a prins asta si a schimbat placa. Am ras amandoi.

Mai stam de vorba despre Andre Rieu, despre viata mea de tinerica, incepem sa ne uitam prin albumele cu poze din ultima lor excursie la vulcanii noroiosi si pentru ca doamna Yvonne nu-si mai aduce aminte unde fusese facuta exact o poza, domnul Carol o indeamna “Uita-te, draga, pe spate, stii ca tu erai cu scrisul pozelor, eu doar ti le scoteam” la care doamna, cu o mica pauza: “Vaaai, Carol, Carol, am uitat complet. Am uitat , draga, sa le mai scriu…”, “Cum s-a intamplat asta, Yvonne? asta era partea ta…”, iar doamna, de o naturalete si blandete extraordinara ii raspunde: “Ce sa fac, draga, sunt indragostita, da, asta este raspunsul, sunt indragostita”.

Ptiu, drace, la asta nu ma asteptam!, bun, si pentru ca atmosfera devenise siropoasa, stiind ca domnul prinsese cel de-al 2-lea razboi mondial, adica este vechi, domne, in sensul asta (desi trebuie sa mentionez ca domnul Carol citeste si de pe Kindle si vorbeste cu nepotii dumnealui din Germania prin ooVoo, un program gen Skype, de care, sincera sa fiu, nu mai auzisem in viata mea ), nu ma pot abtine si il intreb de Ceausescu.
Nu vorbim foarte multe despre el, ci despre Elena Ceausescu, pentru ca domnul urmase Facultatea de Chimie si lucrase la ICECHIM, deci cu doamna Ceausescu…e, aici a fost apogeul, ca mi-a povestit atatea, ca ceasul din perete, vechi de 100 de ani, batu de 2 ori intre timp.

Ba mai mult, domnul Carol fu coleg de banca cu domnul nostru fost presedinte, Ion Iliescu, si raseram amandoi cand tinu sa-mi povestesca cum, la ultima reuniune a clasei de liceu, cand domnul Iliescu era presedinte, il rugase sa-i duca si ei la Cotroceni, sa-i vada biroul, biblioteca, sala de treatru, iar domnul meu trai momentul tare, mai ales cand SPP-ul le urmarea orice miscare, ca pana la urma dumnealui le-a si zis: “ Haideti, domne, ca nu ii mai fac nimic la 60 de ani, daca nu i-am facut din liceu pana acum…”


Si ceasul cu pendula mai batu o data…si plecai, desi povestile si anecdotele nu se terminasera, dar inainte de a pleca, mai ascultaram o melodie de-a lui Rieu, iar pe domnul Carol il lasai admirand fetele din corul acestuia, ca “tare frumoase mai sunt”.




Thursday, July 10, 2014

Clujul. Oh, Clujul!


Am fost pentru prima dată la Cluj.
Am rămas impresionată de faptul că oamenii îti zâmbesc când intri într-un magazin si-ti mai zâmbesc si la plecare, chiar dacă nu ai cumpărat nimic.

Am admirat măiestria orașului si m-am amăgit crezând că pot să o stochez în memoria internă a telefonului.
Asa, de banc, doar pentru că ma aflam în Cluj, am mai folosit si "m-am pornit" în loc de "am plecat".
M-a iritat faptul că, într-o cafenea, a trebuit să astept mai mult pentru un desert doar pentru faptul că sunt româncă, în tara mea.
Am hoinarit pe străzi si străduțe si am pozat toti pereții de dragul mesajelor mazgalite pe ei.
In concluzie, cu tot respectul pentru rasa urbană si tot ce vine pe traiect, dar de la Electric Castle cel mai mult mi-a plăcut Clujul. Mm, si Die Antwoord, clar!

Si, ca orice lucru care-mi place, m-a facut să mai arunc o privire înapoi.























Friday, April 11, 2014

Bucuresti

Astazi, acum, in dupa - amiaza asta, mi-e dor de cantina studenteasca.  Si de Calea Victoriei, dar nu de partea buna, dinspre Unirii, nu nu, de partea de langa Victoriei. De o zi de vara cu ploaie pe Calea Victoriei. Sau sa aștept pe cineva la Coloane la Romana. De o limonada pe Arthur Verona. De imbulzeala din fata de la McDonald de la Unirii. De linistea de la 5 dimineata. De covrigii cu cascaval și masline. De locul meu magic.
Fu frumos tare, orice-as zice!



Sunday, April 6, 2014

Random, random thoughts

6:30, Sunday.
-Haide, Corina, mai dormi, ca in dimineata asta n-o sa-ti sune ceasul, dormi!
-Nu pot.
-Poate daca asculti muzica?
-Fie. Coldplay - ON. Nu, inca nu.
-Deschide geamul, o sa intre aer proaspat si rece. Si de sub patura o sa fie bine. 
-Este, dar tot nu.
-Stiu, stiu, scrie pe blog, ca si asa esti datoare de o saptamana! Mai ales ca ti-ai si descarcat aplicatie pe telefon "ca sa poti scrie de oriunde"!
-Dar nu-mi place s-o folosesc! O sa aprind laptopul... Mi-ar placea sa nu-l mai inchid de la buton ca o bleaga. Cred ca-l doare si pe el.

Bah Cristic, eu sunt bine. Din nou. Cu niste chestii la serviciu carora nu le-am dat de dat, cu alea mai am putin de tras, dar nimic grav. Asta asa, sa ma plang, ca este in natura omului. Am multe visuri si planuri, lucru ce nu se mai intampla in ultima vreme cand eram in Romania. Parca ma plafonasem, ma multumeam cu ce aveam si atat. N-aveam prea mult, asta e problema.

Ma gandesc fix acum ce norocoasa sunt. Ca doamna mama imi face sandvisuri vegetariene pentru birou cum se pricepe ea mai bine. Ca domnul tata ma sprijina in tot ce fac. Ca Bogdan a invatat sa calculeze TVA-ul. Ca bunica este sanatoasa. Ca Halbutica nu si-a luat costumul de baie cu animal print, yet. Ca mini-oraselul unde stau s-a imbracat in straie de sarbatoare si au aparut fluturii. Este o placere sa alergi dimineata. Sunt genul care se bucura din lucrurile mici, dar sa stii ca este o chestie egoista asta.

Si daca tot am eu atatea motive de bucurie imensa, m-am gandit ca ar fi bine sa impart si cu altii, cum ar fi sa donez. Totusi parca oamenii au mai multe nevoie de bani decat de fustele si rochiile mele colorate. Dar ca mine sunt multe multe cuconite care au "nevoie" de ele. Asa ca m-am gandit sa le vand pe eBay si sa donez o parte din bani. Prima data cand m-am gandit la asta, nu mi se parea fezabil "pentru ca eu n-am lucruri de care sa n-am nevoie". Dar hai totusi sa deschid dulapul, poate-poate. Ba si ce sa vezi? Dupa cinci minute de aplicat regula "lucru pe care nu l-am purtat in ultimele 3 luni sau mai mult de 3 ori de cand l-am cumparat" am gasit 7-8 chestii. Ha, Mito! Hai, ca in situatia mea suntem toate, lasa ca stiu eu! Si poate fi chiar fun procesul! Momentan contul meu este blocat din motive necunoscute si nu pot pune link, dar macar gandeste-te la asta!

Mie mi-a sarit somnul de tot, de tot, asa ca merg sa alerg. Oricum este 8 deja, buna dimineata!

Scrie-mi,
Corina




Sunday, March 23, 2014

Oamenilor frumoşi din viaţa mea



Mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru fiecare om frumos din viaţa mea.

Spre exemplu,cu tine, Miţo (Corina Ogea), mi-ar plăcea să am mai mult timp să ne vedem, să mergem în parc cu bicicletele, să mergem în Vamă şi să luăm micul dejun langă un bărbos sexi, inabordabil, pentru ca apoi să ne imaginăm că este extreme de prost şi să nu ne mai placă, still…sexi, dar prost. Să mai stăm împreună şi să facem schimb de nădragi, să mai mergem la Cinemateca Grozăveşti şi să imi mai povesteşti ce lucruri cool mai faci tu.

Atât de mult mi-ar plăcea să mă văd mai des cu buna mea prietenă Alexandra Davidescu, care-mi ştie toate ofurile de cuconiţă nebună şi faţă de care pot plânge când sunt extreme de tristă. Care îmi dă două palme şi imi aminteşte că sunt un om tare!

Cam la fel de mult mi-ar plăcea să mă întalnesc cu piticotul vieţii mele, Cristina Barbu, cu care râd la toate amintirile noastre din liceu şi de prostiile pe care le mai facem în astă viată…pentru că esenţele tari se păstreză în sticluţe mici. J

Şi cu prietena mea de-o viaţă, Ema Tican, mi-ar plăcea să petrec mai mult timp, că doar am crescut împreună. Că mă ascultă şi nu mă judecă, că am încercat din năzdrăvăniile adolescenţei împreună, că-mi aminteşte că trebuie să mai şi distrez. Că am fost amândouă crescute de taţi militari şi mai ales, pentru că Tanţi găteşte excelent.

Andra Anoica, o, ce dulceaţă de fată! Şi ieşim la party-uri şi suntem printre singurele dubioase care tresalta la un dubstep sau la un Rammstein. Pentru că nu ştim cum să refuzăm frumos un băiat şi putem părea necioplite…Că suntem visătoare, deşi şcoala nu ne-a îndrumat către acest lucru.

La fel şi cu domnişoara Ana Albuţiu, care e cea mai sexi fată de pe Terra cănd începe să vorbească în engleză sau în franceză. Că e o nonconformistă convinsă şi mi-e dor să mai râdem ca două retardate la cursuri de cine ştie ce desen scijelit pe băncile facultăţii, obosite de toate formulele de la algebră şi analiză. Că e cea mai şmecheră gagică pe care o ştiu!

Despre Cezara Suman nu mai vorbesc…e omul cu care am în comun cel mai frumos om şi pentru că e una din cele mai raţionale fiinţe pe care o ştiu. Pentru că citeşte nişte cărţi mişto şi pentru că avem o viaţă atât de ocupată cu joburile noastre corporatiste încât nu ne găsim 2 ore în care să bem un vin şi să-l ascultăm pe Chopin la pick-up-ul meu.

Şi pe Stefania Apostol aş vrea s-o am mai des alături. Să mergem la teatrul ăla mult dorit de amândouă, dar pentru care nu ne potrivim. Că e unul din oamenii care mi-au inspirit cel mai frumos sentiment de voluntariat şi m-a ajutat să cresc prin modul în care mi-a întins o mână de ajutor să-mi duc cu bine proiectul la capăt.

Oana Năstase  este cea mai tare arhitectă şi nu o ştie. Cu ea sper să mă văd curând şi să nu-mi mai fie aşa dor să o aud cântând .

Mai este un om care-mi este foarte drag…un om matur şi un prieten de nădejde care-mi aduce aminte că cel mai important lucru este ca tu să fii bine cu tine!. Ciprian Ioan e prietenul meu care păstreză amprenta ei, a Andreei Avramescu.

Şi, în final, mi-ar fi plăcut să o am alături toată viaţa, pe ea, Andreea Avramescu, PERSOANA MEA. Să ne întâlnim la Paris şi să mergem la concertul de jazz, unul oarecare. Să fiu mândră că sunt prietena ei şi să mă mai certe când nu am încredere în mine, să mă mai sune cineva să-mi spună că mă iubeşte, iar eu să-mi cer iertare că nu am inteles-o cândva.

Şi să le fi acordat mai mult timp unor oameni care au trecut prin viaţa mea şi nu am văzut că sunt frumoşi din prima.

 Aşa să ştii despre mine, Miţo!


Sunday, March 16, 2014

Doamna Mama

Draga Cristic,
In primul rand vreau sa-ti spun ca mama ta este o dulceata. Si face cele mai bune checuri din lume, desi eu ma laudam ca nu-mi plac. Ale ei, oh, as putea trai doar cu ele!
In al doilea rand, e asa dragut sentimentul acela cand mi se face dor de tine si deschid in browser pagina de blog si, supriza!, tu ai scris!! Imi pune zambetul meu tamp pe fata.
Desi pisi m-a certat ca am facut blogul pe blogger, si nu pe wordpress, care "cica" e mai profi, mie-mi place aici. Ma simt bine :D.
O sa-ti povestesc si eu putin despre doamna mea mama, astazi fiind ziua cand se implinesc 23 de ani de cand dansa se chinuieste cu mine si eu cu ea. Zi extrem de emotionala mai mult pentru ea decat pentru mine.
Relatia mea cu doamna mama este foarte speciala, asa a fost dintotdeauna. Nu pot sa zic ca ne intelegem bine sau rau, se schimba de la secunda la secunda starea relatiei. Dar stiu ca va fi intotdeauna acolo pentru mine si va face pe dracu-n patru sa-mi fie bine, asa cum a facut si pana acum.
Este o luptatoare din toate punctele de vedere. Si o admir mult, desi nu prea i-am spus asta ca sa nu i se urce la cap. Ea doreste sa comunicam mai mult, eu mai putin. Cred ca principalul motiv ar fi ca ma cunoaste cu adevarat si si-ar da seama cand ceva nu e-n regula. Nu vrem asta, ca apoi ar incepe cu si mai multe intrebari si noi vrem sa limitam asta. Motiv necunoscut.
Este cea mai frumoasa femeie. Sunt subiectiva, evident, dar da. Asa este.
Mama e genul de mama care e mai mult o prietena. Toti prietenii mei voiau sa ramana cu noi la petreceri and stuff, lucru ce nu ma incanta in mod special. Totusi, e mama. Cum sa bei limonada de fata cu ea?
Alt lucru genial la maman este firea ai artistica. De la tablourile din casa la biletele ei lasate pe masa din bucatarie in care imi sugera calduros sa incalzesc mancarea inainte sa mananc; toate au un strop din farmecul ei.
...concluzia fiind ca nu stiu ce m-as face fara ea. She's pretty. Awesome!

Sunday, March 9, 2014

Portret de mama



Nu am foarte multe amintiri pana la varsta de 3 ani, daca este posibil ca cineva sa isi mai aduca aminte ceva la abia cativa ani de viata. Am doar o caseta video, de la 1 an, cand se vedea clar ca ala era timpul in care eram in centrul atentiei familiei mele.

Si, ca si in dragoste, fericirea a durat 3 ani, 3 ani, 2 luni si 5 zile, mai exact, pana in momentul in care a aparut fratele meu. Mama era in sfarsit implinita, nascuse baiat.

Avea aceasta ambitie, ca primul copil sa fie baiat si n-a fost sa fie asa. Imi povestea cand m-am facut mai mare cat de urata puteam fi cand m-am nascut, desi domnul doctor ii specificase, ”Irina, ai o fata grasa si frumoasa!”. Mama, cand m-a vazut, mai sa-I zica doctorului: “Aideti domnu’ doctor, nu vedeti ce urata e, ce nas si gura mare are!”.

Eh, adevarul asta este, unii copii chiar sunt uratei tare, dar sunt ai tai, deci sunt frumosi.

Au trecut ani, si dezvoltasem o pasiune din a o asemui cu Hitler, nu era ca si cand stiam eu prea multe despre el, dar era de ajuns sa imi dau seama ca exista o asemanare intre aceste 2 personaje.  

Relatia mea cu mama a inceput sa-si spuna cuvantul cand copilaria mea s-a terminat, adica atunci cand am inceput scoala. Aici aveam o relatie pe termen lung cu cartea, dar mai ales cu MAMA.

O alta ambitie a mamei, foarte mare, era sa invatam bine, sau mai bine zis, sa fim cei mai buni din clasa, sau cel putin, printre cei mai buni. Si-am ajuns, dar abia prin clasa a 4-a, cand l-am intalnit pe domnul invatator, domnul meu Trandafir.

Mama avea o tehnica rigida de a ma face sa invat. Cand am inceput sa scriu, stiam foarte clar ca daca literele nu ies perfect, este posibil sa raman fara foi in caiet, pentru ca mama nu accepta o bucla a lui “l” prea mare sau sa uit codita lui “c”.

La limba romana era o conditie sine qua non ca eu sa am cea mai lunga si plina de figuri de stil compunere. Altfel, imi facea ea una si imi dadea peste nas intr-un stil mare.
La matematica, nu mai vorbesc…mi-aduc si-acum aminte cand am luat un “S”, eram prin clasa a II-a sau a III-a, singurul. Tragedie. Cum sa ma duc acasa, la Hitler, sa-I spun ca am luat S, la matematica!!!
La Lucru manual, luam mereu FB, pentru ca mama parca avea arta in sange. Doamna invatatoare de-abia astepta sa vada plansele mele extrem de frumoase, pentru ca Irina reproducea “Iarna” dupa un tablou cu abilitatile unui pictor.
Si tot n-am descoperit stiinta de carte in stilul ei, pentru ca frica nu era un sfetnic bun.

In fine, pe parcurs deja incepeam sa o intrec in multe, si m-a lasat in pace.  O intrecusem, era, deci,  multumita!

Si viata mea de tanara adolescenta cu un ginecolog in casa nu a fost tocmai usoara, pentru ca toata morala pe care fetele care nasteau la 15 ar fi trebuit  s-o primeasca, o primeam eu acasa. Deci subiectul “baieti” era unul sensibil. Mai ca parca mai multe ii spuneam lui tata, tata, care se supunea si el lui Hilter.

Mai avea o alta ambitie, sa fiu cea mai elegant fata de la diverse intalniri de la scoala/liceu la care participam. Nu isi permitea de cele mai multe ori, dar se stresa pentru asta.

Nici acum nu-mi reuseste o manichiura ingrijita, de domnisoara, cum o avea ea. Pentru ca mainile mamei, adesea mirosind a clor, cu crapaturi si zgarieturi, au fost mainile care m-au invatat sa scriu, sa simt si sa mangai.

Iar mama era de o frumusete fina in tinerete. Bruneta, cu ochii de un  verde-caprui, supla si cu bujori in obrajori. Asa mi-o aduc aminte din tineretea ei.

Mama este un model de femeie pentru mine, mama este cel mai important om din viata mea.

Asa se face ca in seara de dinaintea probei la Limba Romana de la bacalaureat am avut un cosmar, cum ca asistam la inmormantarea mamei mele si o certam pentru ca ma lasase inaintea unui moment important din viata mea, iar ea ma consola si printre altele imi “soptea” cum ca la bac voi primi la prima parte poezia “Trei lacrimi reci de calatoare” de Ion Minulescu. Ironie morbida.

N-am mai dormit in noaptea aia. Am asteptam sa se faca dimineata si primul lucru pe care l-am facut a fost sa citesc din nou poezia asta, pe care acum o traiam altfel. Am asteptat-o sa ajunga de la serviciu, pentru ca imi spuses clar sa nu plec la examen inainte ca ea sa vina de la serviciu. A fost cea mai lunga asteptare din viata mea, ca ochii mi se intetosasera citind versurile poeziei menite parca sa-mi trezeasca un semntiment de frica cum ca mama n-o sa mai fie candva:

“…Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers…”

Si-a venit, mi-a dat binecuvantarea de dinainte de toate momentele importante din viata mea si m-a pupat.
De atunci eu si mama ne exprimam mai des sentimentele una fata de cealalta, dar nu intr-un mod modern, cum o fac altii, cu puisor si sufletel, nu e stilul nostru.

Si ma opresc aici…Acum e randul tau, Mito! Cum e a ta mama?


Thursday, March 6, 2014

Real Room Escape...sau cronica unei minti bolnave


Ma suna deunazi un bun prieten, cica, sa merg intr-o ceainarie sa testez un joc la care stiu ca lucrase de ceva vreme.

Imi da succint cateva detalii, “Trebuie sa faceti un puzzle. O sa fiti incuiate intr-o camera cu lumina stinsa (in gandul meu zic ”O-o!, prietene, ce-mi propui tu aici?”, dar stiam ca The Keeper, sa-i spunem, e baiat decent si elimin rapid gandul din minte) si trebuie sa gasiti indiciile care sa va duca la cheia ce deschide usa!”

Hmm, baiete! , imi venea sa-I zic, am citit si eu povestile Agathei Christie cand eram mica. 10 NEGRI MITITEI, Hercule Poirot si tot felul de minti criminale, neah!,  ce poate fi mai mindblowing de atat?! .

Aceept instant oferta, gandindu-ma ca da, o sa fie misto, il stiu pe acest The Keeper, e baiat inteligent tare.
Daca-ti imaginezi ca daca ti-a placut sa joci Sudoku, sa citesti romane politiste, sa rezolvi probleme de logica si ai o imaginatie bogata, o sa stii sa joci un astfel de joc, e foarte probabil sa pleci dezamagit.

Bun!, si-ajungem la locul cu pricina. Gazedele, Mihai si George, inca pregatesc camera. Locul, placut de altfel, nu ti-ai putea imagina ca ala e lacasul unui  BRAINGASM, cu ceai si un aer boem, unde nu vii decat daca vrei sa-ti eliberezi mintea. Ironic!

Intram in camera.  Nimic ce ti s-ar putea parea deplasat, infricosator sau complicat de analizat. Niste mese, cateva scaune, un dulap si o soba…ce dracu!, pe bune?, floare la ureche.

Ca niste fete istete, incepem cu o tentativa de strategie, sa analizam camera. Mi-am dat seama ca treaba nu-I simpla, dupa citesc scenariul. Da, scenariul parea scris fix de Agatha Christie, dar The Keeper zice ca totusi, Agatha Christie s-a luat dupa el.

Minutele treceau iar noi treceam de la euforie la extaz. Pe masura ce mai descoeream ceva, ba simteam ca suntem mai aproape de final, ba ca n-o sa mai iesim niciodata de acolo.
Si ambitioase eram, pe cuvant, ca nu ne-am lasat pana nu am iesit cum se cuvine.

Totul era un joc al mintii, presarat cu ghicitori si mesaje ademenitoare: “Search me once and find me empty, search me twice and….”
“I have a name that is not mine.
People care not of me in their prime.
They all cry rivers right at my sight,
And lie by me all day... And all night.”

Recunosc, am subestimat putin jocul asta, m-am concentrat pe lucruri carora nu ar fi trebuit sa le dau prea multa importanta, mi-am dat seama ca nu totul e incifrat si nu toate lucrurile sunt ascunse in coduri matematice (desi tocmai astea, la un moment dat, iti trebuie ca sa descoperi esentialul), ca detaliile mici iti dezvaluie cele mai mari secrete, ca mintea unui om poate fi atat de bolnava, nu doar in carti . Ca trebuie sa ai imaginatie bogata, dar ca prea multa, la un moment dat, strica.

As mai juca Real Room Escape inca o data, din ambitia de a-mi testa capacitatile, acum, avand cel putin sentimentul ca am inceput sa cunosc psihologia creatorilor, ca despre asta este vorba in fond. ;)

Miţo, mai ai cateva lucruri de invatat! Si ma retrag. Daca credeti ca sunteti  smart, mergeti si jucati jocul asta.


Cristina.