Am fost astazi in vizita la vecinii mei de la etajul 5, domnul Carol si doamne Yvonne, doi batranei simpatici, in varsta de 84 , respectiv 75 de ani. Nu stiu cum or gandi altii, dar eu, cand aud numele asta, “Carol”, imi vine sa iau pozitie de drepti.
Cu o foie in mana, pe care-mi notasem niste ore de plecare
ale trenului la cererea doamnei Yvonne, bat la usa apartamentului, dupa ce imi
trasesem o rochie kaki, ma dadusem cu parfum, de parca, vezi Doamne, ce intalnire
protocolara.
“-Iubel, Carolica, vino draga si ma ajuta sa deschid sticla
asta cu suc!”, in fine, am zis ca o fi asa , de impresie.
Domnul Carol, pe fotoliu, in sufragerie, urmarea concertele
lui Andre Rieu si , spunandu-i ca imi place foarte mult, tine neaparat sa imi
povesteasca o anecdota de la un concert de-al acestuia la Praga, cand se apucase sa cante niste cantece rusesti si
aia au stat muti juma de concert, pana s-a prins asta si a schimbat placa. Am
ras amandoi.
Mai stam de vorba despre Andre Rieu, despre viata mea de
tinerica, incepem sa ne uitam prin albumele cu poze din ultima lor excursie la
vulcanii noroiosi si pentru ca doamna Yvonne nu-si mai aduce aminte unde fusese
facuta exact o poza, domnul Carol o indeamna “Uita-te, draga, pe spate, stii ca
tu erai cu scrisul pozelor, eu doar ti le scoteam” la care doamna, cu o mica
pauza: “Vaaai, Carol, Carol, am uitat complet. Am uitat , draga, sa le mai
scriu…”, “Cum s-a intamplat asta, Yvonne? asta era partea ta…”, iar doamna, de
o naturalete si blandete extraordinara ii raspunde: “Ce sa fac, draga, sunt
indragostita, da, asta este raspunsul, sunt indragostita”.
Ptiu, drace, la asta nu ma asteptam!, bun, si pentru ca
atmosfera devenise siropoasa, stiind ca domnul prinsese cel de-al 2-lea razboi
mondial, adica este vechi, domne, in sensul asta (desi trebuie sa mentionez ca
domnul Carol citeste si de pe Kindle si vorbeste cu nepotii dumnealui din
Germania prin ooVoo, un program gen Skype, de care, sincera sa fiu, nu mai
auzisem in viata mea ), nu ma pot abtine si il intreb de Ceausescu.
Nu vorbim foarte multe despre el, ci despre Elena Ceausescu,
pentru ca domnul urmase Facultatea de Chimie si lucrase la ICECHIM, deci cu
doamna Ceausescu…e, aici a fost apogeul, ca mi-a povestit atatea, ca ceasul din
perete, vechi de 100 de ani, batu de 2 ori intre timp.
Ba mai mult, domnul Carol fu coleg de banca cu domnul nostru
fost presedinte, Ion Iliescu, si raseram amandoi cand tinu sa-mi povestesca
cum, la ultima reuniune a clasei de liceu, cand domnul Iliescu era presedinte, il
rugase sa-i duca si ei la Cotroceni, sa-i vada biroul, biblioteca, sala de
treatru, iar domnul meu trai momentul tare, mai ales cand SPP-ul le urmarea
orice miscare, ca pana la urma dumnealui le-a si zis: “ Haideti, domne, ca nu
ii mai fac nimic la 60 de ani, daca nu i-am facut din liceu pana acum…”
Si ceasul cu pendula mai batu o data…si plecai, desi
povestile si anecdotele nu se terminasera, dar inainte de a pleca, mai ascultaram o melodie de-a lui Rieu, iar pe
domnul Carol il lasai admirand fetele din corul acestuia, ca “tare frumoase mai
sunt”.

Hm, pe bunicul meu il cheama Carol, a dat si intrat la Academia Tehnica de Aviatie (lucru al dracului de greu pe vremea aia pentru un baiat sarac de la tara, btw, tot vreo 80 de ani are si el), dupa desfiintarea ei a trecand la facultatea de Fizica-Chimie. Toata copilaria mi-a povestit "tampeniile" pe care le-a facut: de la timpul in armata, la orele in facultate cu diversi titani intr-ale matematicii si/sau chimiei, la practica de vara intr-o fabrica de bere unde plata se facea in...bere, si cat de veseli au fost in perioada aia mancand doar...ce sa vezi, bere. Acum cand ma duc pe la ei, il vad pus in fata celui mai modern televizor posibil, butonandu-l impasibil, si eventual comentand la "How it's made". Bunica mea e o alta poveste interesanta, ea merita insa mult mai mult decat pot cuvintele mele sa-i ofere, e pur si simplu extraordinara, frumoasa, extraordinar de frumoasa sau frumos de extraordinara, sau poate si si. In fine, cert este ca exista atat de multe povesti care merita spuse, povesti care pot readuce speranta in frumos, in destin sau poate in iubire; so, congrats pentru blog, keep up the good work! ps: love the name, nu conteaza ca a cazut, conteaza ca s-a urcat pe bicicleta in the first place :D
ReplyDelete